TURNEUL de la Roland Garros: Cine sunt adversarele româncelor în primul tur

Reprezentantele României pe tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, Paris, şi-au aflat, vineri, adversarele din primul tur, dar şi traseul spre fazele finale, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

Urmărește
2784 afișări
Imaginea articolului TURNEUL de la Roland Garros: Cine sunt adversarele româncelor în primul tur

TURNEUL de la Roland Garros: Cine sunt adversarele româncelor în primul tur

Simona Halep (24 de ani, locul 6 în clasamentul mondial) a avut parte de o tragere accesibilă. Ea va debuta cu japoneza Nao Hibino (21 de ani, poziţia 70 WTA). Hibino preferă suprafeţele rapide şi a disputat doar 13 meciuri pe zgură în carieră. Cele două jucătoare de tenis se vor întâlni pentru prima dată.

Simona nu se află pe aceeaşi jumătate de tablou cu americanca Serena Williams (numărul 1 mondial), dar se află pe aceeaşi parte cu Irina Begu, cu care se poate înfrunta în semifinale. Totodată, prima adversară cu adevărat dificilă pentru Halep urmează să apară, teoretic, abia în sferturi.

Iată posibilele adversare ale Simonei Halep în drumul spre a doua finală la Openul Franţei: Turul 2 - Carina Witthoeft / Zarina Diyas; Turul 3 - Lucic Baroni; Optimi - Stosur / Safarova; Sferturi - Radwanska / Errani; Semifinale - Muguruza / Kvitova / Kuznetsova / Begu.

Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în turul 2 la Paris. În 2014, constănţeanca a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova.

Irina Begu (25 de ani, locul 28 WTA) va juca în primul tur cu americanca Bethanie Mattek-Sands (31 de ani, 88 WTA). Mattek-Sands este o specialistă a suprafeţelor rapide, fără multe victorii pe zgură în timpul unui sezon. Totuşi, în 2013, americanca a ajuns până în optimile turneului de la Roland Garros. Interesant este că Begu şi Mattek-Sands s-au întâlnit şi anul trecut în primul tur la Roland Garros, iar românca s-a impus cu scor 6-4, 7-6 (6). Mai mult, bilanţul confruntărilor directe este 4-0 pentru Irina.

Dacă trece de primul tur, Begu va juca împotriva învingătoarei din partida Coco Vandeweghe (SUA) - Naomi Broady (Marea Britanie). În turul 3, Irina ar putea da piept cu italiana Roberta Vinci, a şaptea favorită a turneului. Pe aceeaşi parte de tablou mai sunt Petra Kvitova (Cehia), Karolina Pliskova (Cehia), Svetlana Kuzneţova (Rusia), Garbine Muguruza (Spania).

Irina Begu a atins cel puţin sferturile de finală la ultimele trei turnee importante la care a evoluat, Charleston, Madrid şi Roma, iar acest lucru i-a conferit statutul de cap de serie la Roland Garros. În 2015, Begu s-a oprit în turul 3 la Openul Franţei.

Monica Niculescu (28 de ani, locul 35 WTA) va debuta în compania unei reprezentante a gazdelor, Pauline Parmentier (30 de ani, 95 WTA). Parmentier preferă suprafeţele de zgură. Bilanţui întâlnirilor directe este 5-2 în favoarea româncei.

Dacă va avansa în turul secund, Niculescu va juca împotriva învingătoarei din partida Irina Falconi (SUA) - Mona Barthel (Germania). În turul 3, Monica s-ar putea confrunta cu elveţianca Timea Bacsinszky, favorita cu numărul 8 la Paris.

În 2015, Monica Niculescu a pierdut în primul tur al turneului de la Roland Garros.

Alexandra Dulgheru (26 de ani, locul 129 WTA) o va înfrunta pe belgianca Yanina Wickmayer (26 de ani, 52 WTA) în primul tur la Roland Garros. Wickmayer conduce cu 4-0 la întâlnirile directe, dar belgianca nu a avut rezultate notabile pe zgură de-a lungul carierei.

Dacă trece de primul tur, Dulgheru va juca împotriva învingătoarei din partida Ekaterina Makarova (Rusia) - Varvara Lepcenko (SUA). În turul 3, Alexandra ar putea da piept cu Garbine Muguruza (Spania), a patra favorită la Openul Franţei.

În 2015, Alexandra Dulgheru a fost eliminată în turul secund la Paris.

În competiţia masculină, Adrian Ungur (31 de ani, poziţia 204 ATP), singurul tenismen român prezent pe tabloul principal, îşi va afla vineri adversarul din primul tur la finele calificărilor. Ungur a fost nevoit să treacă de trei tururi preliminare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici