- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (08.10.2014, 15:52)
- Marius Ţone
Turneul feminin BRD Bucharest Open se va organiza în România cel puţin până în 2018
BRD Bucharest Open, turneu WTA găzduit în premieră în acest an în Capitală, se va organiza în România cel puţin până în 2018, a anunţat Federaţia Română de Tenis, într-un comunicat de presă remis, miercuri.
Urmărește
119 afișări
Turneul feminin BRD Bucharest Open se va organiza în România cel puţin până în 2018 (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
"Federaţia Română de Tenis a obţinut licenţa de a desfăşura cel mai mare turneu de tenis din România, destinat fetelor, pentru minim 4 ani. Astfel, BRD Bucharest Open, organizat de FRT şi Ministerul Tineretului şi Sportului, va fi prezent pe terenurile de tenis din România până, cel puţin, în 2018", se menţionează în comunicatul citat.
Preşedintele FRT, George Cosac, a declarat că a semnat contractul cu Jeno Marky, prorietarul turneului care până în 2013 a fost organizat în Ungaria. "În 2013 am demarat negocierile cu deţinătorul licenţei pentru transferarea organizării turneului Hungarian Grand Prix de la Budapesta la Bucureşti, iar anul acesta am putut organiza prima ediţie a celui mai mare turneu WTA din istoria României. Lucrurile au ieşit cum nu se poate mai bine, iar acum am reuşit să luăm licenţa acestui turneu pentru încă 4 ani, semnând contractul cu proprietarul turneului, Jeno Marky, din Ungaria", a afirmat preşedintele.
Şeful federaţiei a menţionat că doreşte să îmbunătăţească turneul de la an la an. "Este o şansă enormă atât pentru tenisul românesc şi jucătoarele noastre, cât şi pentru fanii acestui sport, care vor avea posibilitatea de a vedea cât mai multe jucătoare de top pe arenele din România, deoarece vrem să îmbunătăţim această competiţie de la an la an. Suntem conştienţi că acest lucru nu ar fi fost posibili fără susţinerea Ministerului Tineretului şi Sportului, a sponsorilor, a partenerilor, partenerilor media şi fanilor acestui frumos sport pe care îi aşteptăm alături de noi şi la ediţiile viitoare", a precizat Cosac.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Prima ediţie a BRD Bucharest Open a avut loc în perioada 7-14 iulie 2014, la Arenele BNR din Bucureşti, şi a fost câştigată de Simona Halep, la simplu, şi de perechea Alexandra Cadanţu/Elena Bogdan, la dublu.
Turneul de categorie internaţională este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 dolari şi 280 de puncte WTA. Hungarian Grand Prix s-a desfăşurat în perioada 1993-2013 la Budapesta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe