Turul Franţei va lua startul în Italia pentru prima dată, în 2024

Publicat: 22 12. 2022, 13:54
Actualizat: 22 12. 2022, 13:56

Primele trei etape vor avea loc în Italia, în timp ce cursa se va încheia la Nisa, o altă premieră.

Etapa finală va avea loc în afara Parisului, pentru prima dată în istoria cursei, deoarece Jocurile Olimpice vor începe câteva zile mai târziu în capitala franceză.

„Turul a pornit din toate ţările care se învecinează cu Franţa”, a declarat directorul Turului, Christian Prudhomme.

„A pornit chiar şi de şase ori din Olanda, care nu are graniţă comună cu Franţa. Dar nu a pornit niciodată din Italia. Este o incongruenţă care va dispărea”.

Turul Franţei din 2023 va începe la Bilbao, Spania, pe 1 iulie şi se va încheia la Paris pe 23 iulie.