- Home
- Sport
- ROMA, (31.05.2009, 15:07)
- Mihnea Marsilian Totan
Turul Italiei 2010 va pleca din Amsterdam
Următoarea ediţie a Turului Italiei, cea din 2010, va porni din oraşul olandez Amsterdam, a anunţat, duminică, directorul competiţiei, Angelo Zomegnan, informează AFP.
Cea de-a 93-a ediţie a cursei va începe cu un contratimp, iar următoarele două etape se vor desfăşura tot pe teritoriul Olandei, ţară care, în mai puţin de un an, găzduieşte alte două starturi în competiţiile internaţionale de ciclism: Turul Spaniei 2009 (plecare de la Assen) şi Turul Franţei 2010 (plecare de la Rotterdam).
Turul Italiei a mai pornit din Olanda în 2002, când cursa botezată EuroGiro (pentru a marca naşterea monedei europene unice) a luat start de la Groningen, înainte de a mai trece prin Germania, Belgia, Luxemburg şi Franţa, pentru a ajunge abia apoi în Italia.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:22
-
astăzi, 06:00