Tuttosport: Napoli l-a propus pe Vlad Chiricheş la FC Torino, sub formă de împrumut
Clubul italian Napoli l-a propus pe internaţionalul român Vlad Chiricheş, în vârstă de 27 de ani, pentru un împrumut la FC Torino, în contul unei afaceri ce-i implică şi pe doi fotbalişti de la torinezi, scrie Tuttosport.
Oficialii de la Torino i-au chestionat pe şefii de pe San Paolo în legătură cu transferul lui Lorenzo Tonelli, însă aceştia l-au propus pe Chiricheş, pe care îl oferă iniţial sub formă de împrumut. Italienii notează faptul că Napoli ar fi dispusă să-l cedeze definitiv pe fostul fundaş de la FCSB, doar în anumite condiţii.
Tuttosport scrie că Napoli este interesată de transferul unuia dintre fundaşii Davide Zappacosta sau Antonio Barreca, ambii fiind consideraţi netransferabili de către oficialii lui Torino.
Vlad Chiricheş a strâns 32 de meciuri şi patru goluri pentru Napoli, de la transferul petrecut în luna iulie a anului 2015, când a fost adus de la Tottenham, pentru şapte milioane de euro. În acest sezon, fundaşul central a strâns 15 meciuri oficiale pentru formaţia antrenată de Maurizio Sarri, timp în care a marcat de două ori, cu un total de 1.214 minute jucate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/img-1-1739201507.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/iohannis-1739218195.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=16970445&pid=1)