„Am fost foarte furios, foarte dezamăgit, dar este ceva ce ar fi trebuit să rezolv cu coechipierii mei, nu cu arbitrul. Îmi cer scuze faţă de suporteri şi echipă. Nu ar fi trebuit să acţionez astfel”, a declarat Robben.
Robben a primit cartonaşul roşu după fluierul final, în urma unei discuţii aprinse cu arbitrul, iar apoi a mers în vestiarul acestia pentru a-i cere scuze.
„Nu mai ştiu ce i-am zis”, a afirmat Robben.
Potrivit Bild, olandezul l-ar fi insultat pe arbitrul Knut Kircher, reproşându-i că nu a acordat un penalti bavarezilor.
Acest al doilea roşu primit de Robben în cariera sa înseamnă suspendarea pentru meciul cu Bayern Leverkusen, ocupanta locului doi, de săptămâna viitoare.