Corpodean, egalul lui Rainea doar pe hârtie

Publicat: 16 03. 2009, 12:19
Actualizat: 06 11. 2012, 09:15

Cariera lui Corpodean începe în 1990, iar după cinci ani este promovat în Divizia A, actuala Ligă I. În prima ligă a debutat în sezonul 1994-1995, pe 8 aprilie 1995, în partida Ceahlăul Piatra Neamţ – Farul Constanţa, încheiată cu victoria echipei gazdă, cu scorul de 2-1.

La doi ani după debutul în primul eşalon, Corpodean primeşte ecusonul FIFA, iar în 2001 este promovat de UEFA în First Class, antecamera celei mai inalte grupe valorice a forului european la acea vreme. Din anul 2001, scandalurile se succed în cariera lui Sorin Corpodean, care devine "omul negru" al arbitrajului românesc.

În sezonul 2001-2002, Corpodean a comis mai multe erori care au decis soarta unor partide, şi a început să fie considerat un arbitru al echipelor din "cooperativă". Cel mai mare scandal din acel sezon s-a produs la partida FC Braşov – Rapid, scor 1-0, disputată la 18 noiembrie 2001, în etapa a 13-a. În minutele de prelungire, jucătorii de la Rapid au solicitat penalti, dar Sorin Corpodean a lăsat jocul să continue. Fotbaliştii echipei oaspete au protestat şi l-au înconjurat pe Corpodean. În cele din urmă, la îndemnul principalului acţionar al clubului, George Copos, antrenorul de atunci al Rapidului, Viorel Hizo, a scos echipa din teren. Comisia Centrală a Arbitrilor nu l-a suspendat pe Sorin Corpodean, pentru că observatorul acelei partide, Mircea Neşu, a notat cu 8 prestaţia arbitrului.

O altă partidă cu "cântec" s-a disputat la 26 octombrie 2002: Astra Ploieşti – FC Naţional, scor 3-2, în care oaspeţii au solicitat două penalti-uri, neacordate de arbitru, în timp ce observatorul partidei, actualul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, l-a notat cu 7 pe Corpodean. La finalul acelei partide, preşedintele de atunci al grupării "bancare", Gino Iorgulescu, afirma: "Este cel mai mare jaf din fotbalul românesc".

La aproape un an după scandalul de la Braşov, UEFA l-a delegat pe Corpodean la primul şi, totodată, ultimul său meci în Liga Campionilor: Auxerre – Borussia Dortmund 1-0.

La 11 noiembrie 2003, patronul echipei CFR Cluj, pe atunci în liga a II-a, Arpad Paszkany, afirma, la finalul partidei ACU Arad – CFR Cluj: "Ne-am săturat să fim furaţi de mafia arbitrilor. Corpodean a făcut jaf cu ACU Arad. Arbitrii, probabil, că aşteaptă ceva de la noi. Dacă aş băga 90 la sută din arbitri într-un sac şi aş da în el, n-aş lovi pe nimeni nevinovat. Ei sunt viruşii care pot defecta orice sistem".

Anul 2003 avea să fie decisiv pentru cariera internaţională a cavalerului fluierului din Alba Iulia. Pe 16 ianuarie, UEFA a decis retrogradarea lui Corpodean în Second Class. În afara partidei din Liga Campionilor, în palmaresul lui Corpodean mai figurează şi câteva meciuri inter-ţări, printre care Belarus – Armenia (scor 2-1, la 11 octombrie 2000), Luxemburg – Elveţia (0-3, 5 septembrie 2001), Lituania – Islanda (0-3, 11 octombrie 2003), Malta – Islanda (0-0, 9 octombrie 2004), Franţa – Insulele Feroe (5-0, 11 octombrie 2006).

La jumătatea aceluiaşi an 2003, imediat după ce a fost numit preşedinte al Comisie Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu a dezvăluit un episod despre Sorin Corpodean: "Mi-a solicitat o discuţie între patru ochi. Atunci mi-a spus în ce combinaţii a fost băgat şi că vrea să fie reabilitat. Am decis să-i acord încă o şansă", a spus atunci Crăciunescu, care a lăsat să se înţeleagă faptul că Sorin Corpodean a fost implicat în jocuri de culise.

Fostul preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, a solicitat UEFA, la 13 august 2004, schimbarea lui Sorin Corpodean de la partida Legia Varşovia – Dinamo Tbilisi, din Cupa UEFA, pe motiv că nu este în formă, după ce arbitrul arbitrase pro-Dinamo.

La 17 august 2005, acelaşi Ion Crăciunescu l-a retrogradat pe Sorin Corpodean în lotul divizionar B, din cauză că arbitrul nu a acordat penalti în favoarea echipei Sportul Studenţesc, într-un meci cu Farul, la Constanţa, scor 1-1. În acelaşi an, UEFA l-a retrogradat a doua oară pe Sorin Corpodean, care, din Second Class, a ajuns în penultima grupă valorică.

Un an mai târziu, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a acuzat că i-a dat mită 5.000 de euro doar pentru a arbitra corect Steaua. "Corpodean rămâne un hoţ, un nenorocit şi un jăpcar. Chiar eu i-am dat 5.000 de euro, printr-un intermediar, ca să mă arbitreze corect", spunea Becali într-o emisiune tv.

Surprinzător pentru mulţi specialişti, la sfârşitul anului 2006, Comisia Centrală a Arbitrilor l-a desemnat pe Sorin Corpodean "cel mai bun arbitru al anului".

De partea cealaltă, venerabilul Nicolae Rainea a condus cinci meciuri la turneul final al Cupei Mondiale (unul în 1974, două în 1978 şi două la ediţia din 1982) reuşind să arbitreze şase campioane mondiale: Argentina, Brazilia, Uruguay, Germania, Anglia şi Italia. De asemenea, Rainea a condus finala Cupei Campionilor Europeni din 1983, dintre Hamburg – Juventus (scor 1-0), precum şi finala Campionatului European din 1980, RFG – Belgia (scor 2-1).

(Material realizat de Ionel Drăguşin, ionel.dragusin@mediafax.ro)