Tyler Morris, autorul coşului care a făcut-o pe U Cluj campioană: Am aruncat la disperare

Baschetabalistul american Tyler Morris, autorul coşului de trei puncte care a adus echipei U Mobitelco Cluj titlul după 15 ani, în ultima secundă a finalei cu CSU Ploieşti, a declarat că a aruncat la disperare şi că în cariera sa a mai reuşit o dată să aibă o reuşită fenomenală.

Urmărește
22 afișări

El a precizat că dedică trofeul fanilor, care au ajutat echipa să câştige meciul şase al finalei. "În momentul aruncării finale, nu m-am gândit la nimic. Nu te poţi gândi într-o fracţiune de secundă la reuşită. Am aruncat la disperare, ochind coşul. În toată cariera mi s-a mai întâmplat o singură dată să am o reuşită fenomenală, dar niciodată în faţa a peste 4.000 de oameni, care ne-au purtat spre victorie. De aceea, împreună cu Kyndall (n.r. - Dykes), acest titlu nu putem să-l dedicăm decât fanilor", a spus jucătorul.

Coechipierul său Kyndall Dykes a precizat că nu realizează încă ce s-a întâmplat. "Am reuşit, nu-mi vine să cred că s-a întâmplat asta după atâta luptă. Nimeni din echipa noastră nu este erou pentru că nimeni nu putea face nimic fără ceilalţi. Am primit foarte multe premii în acest sezon, dar niciunul din ele nu contează atât de mult ca titlul câştigat", a mai spus Dykes, care a fost al doilea cel mai bun marcator al echipei sale, cu 13 reuşite în meciul de marţi

La rândul său, preşedintele "U" Mobitelco Cluj, Valentin Nica, a declarat că trofeul obţinut marţi este "un vis împlinit": "Este un vis împlinit, o satisfacţie deosebită, le mulţumesc clujenilor şi echipei care a dat o lecţie de baschet, dar şi de viaţă. Vreau să mulţumesc familiei mele, care mă suportă de ani de zile cu această pasiune. Această reuşită o dedicăm întreaga conducere fostului manager Nicolae Enac, care nu mai este printre noi din luna februarie".

Şi preşedintele executiv Mircea Cristescu a declarat că dedică titlul fostului manager Nicolae Enac. "Simt că întineresc, mă simt ca în 1996, la ultimul titlu, când eram pe teren şi apoi, ca şi acum, am sărit în acelaşi loc în râul Someş. Vreau să mulţumesc şi celor care au crezut în noi, dar şi celor care nu au crezut, pentru că ne-au ambiţionat. Dedic şi eu titlul fostului manager, care de acolo de sus, de unde este, sigur ne-a ajutat să câştigăm", a spus Cristescu.

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, a declarat că nu a mai văzut o astfel de atmosferă la un meci de baschet dinainte de Revoluţie. "Atmosfera a fost senzaţională, nu am mai văzut aşa ceva dinainte de Revoluţie, când fetele de la U Cluj au învins campioana Europei, Primigi Vicenza. Meciul a fost cu mare încărcătură pentru ambele echipe, a fost un meci al nervilor, dar şi al dăruirii complete. Spectacolul sportiv a fost extraordinar, o mare bucurie pentru lumea sportului", a spus Tocală.

Echipa de baschet masculin "U" Mobitelco BT Cluj a câştigat titlul naţional, marţi, pe teren propriu, după ce a învins în meciul şase al finalei Diviziei A campioana ultimilor şapte ediţii CSU Ploieşti, scor 64-61 (31-24), printr-un coş reuşit în ultima secundă de joc.

Este pentru prima dată în istoria recentă a campionatului României când un titlu naţional se câştigă în ultima secundă de joc, eroul partidei fiind americanul Tyler Morris, care a reuşit o aruncare de trei puncte de la aproximativ zece metri, când scorul era egal 61-61.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici