- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (30.09.2016, 19:14)
- Denis Şchiopu
Tyson Fury a fost depistat pozitiv cu cocaină. Pugilistul şi-ar putea pierde toate cele trei centuri
Pugilistul britanic Tyson Fury, în vârstă de 28 de ani, campion mondial la categoria grea, a fost depistat pozitiv cu cocaină, la un control de rutină efectuat la data de 22 septembrie 2016, anunţă ESPN. Dacă informaţia apărută în presă va fi confirmată, Fury îşi va pierde toate cele trei centuri.
Urmărește
1008 afișări
Pugilistul Tyson Fury a fost depistat pozitiv cu cocaină, informează ESPN
"Chiar dacă testul realizat de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) nu este complet în acest moment, rezultatul pozitiv pentru cocaină va rezulta în pierderea centurilor mondiale deţinute de Fury", scrie ESPN.
Pe 23 septembrie, la o zi după ce a făcut testul antidoping, Tyson Fury a amânat pentru a doua oară meciul revanşă cu ucraineanul Vladimir Klitschko. Managerul sportivului britanic a precizat la acea vreme că acesta nu poate să participe la meciul revanşă, care fusese reprogramat la 29 octombrie, din cauza unor probleme medicale.
"Tyson a fost declarat, în această săptămână, inapt din punct de vedere medical pentru luptă. Medicii i-au explicat că starea sa nu îi permite să participe la această revanşă şi că are nevoie de tratament înainte de revenirea în ring. Vom face un anunţ în curând. Până atunci însă, vrem ca Tyson şi familia lui să aibă parte de linişte", spunea Mick Hennessy, managerul lui Tyson Fury.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
În noiembrie 2015, Tyson Fury l-a învins la puncte pe Vladimir Klitschko (40 de ani) şi l-a deposedat de centurile WBA, WBO şi IBF. De atunci, Fury a amânat de două ori partida revanşă, stabilită iniţial pe 9 iulie, apoi pe 29 octombrie.
Citeşte şi: Stupefacţie în lumea sportului: Un cunoscut fotbalist, achiziţionat pentru milioane de dolari, depistat pozitiv cu cocaină
Citeşte şi: Bjorn Borg era depravat şi dependent de cocaină în anii 80 şi 90, acuză o fostă soţie a suedezului
Citeşte şi: Luca Paolini (Katusha), retras din Turul Franţei după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump