Tyson şi Holyfield se vor lupta la Abu Dhabi (Video)

Pugiliştii americani Mike Tyson şi Evander Holyfield se vor întâlni pentru a treia oară în carieră în ring, în data de 31 octombrie, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), într-un meci demonstrativ în care bursa va fi de peste 34 de milioane de dolari, informează cotidianul Arabian Business.

Urmărește
101 afișări
Imaginea articolului Tyson şi Holyfield se vor lupta la Abu Dhabi (Video)

Tyson şi Holyfield se vor lupta la Abu Dhabi (Imagine: news.bbc.co.uk)

Întâlnirea, care va avea loc la Zayed Sports City Stadium şi care va fi urmărită de aproximativ 25.000 de spectatori, este considerată "meciul cu cele mai mari premii din istoria boxului".

Mai multe detalii despre această partidă vor fi făcute la începutul lunii februarie.

Mike Tyson, în vârstă de 42 de ani, a boxat ultima oară în noiembrie 2006, atunci când a fost învins de irlandezul Kevin McBride, în timp ce Holyfield a fost învins, la 20 decembrie 2008, de rusul Nikolai Valuev într-un meci pentru centura WBA la categoria grea.

Evander Holyfield a obţinut două succese în faţa lui Mike Tyson, pe care l-a învins, în 1996 şi în 1997. La ultima lor întâlnire Tyson a fost descalificat după ce l-a muşcat de ureche.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici