Prima pagină » Sport » Marcel Popescu, singurul cavaler templier din fotbalul românesc

Marcel Popescu, singurul cavaler templier din fotbalul românesc

Managerul general al CS Universitatea Craiova este arhitectul echipei care a adus ultimul titlu în Bănie.
Daniel Contescu
08 iul. 2022, 21:41, Sport

Craiova caută titlul la fotbal din 1991, când Marcel Popescu, actualul manager general, construia echipa în birouri, iar Sorin Cârţu, preşedintele actual al clubului, era antrenorul lui Gică Craioveanu şi al celorlalţi juveţi de succes.

Apoi, Marcel Popescu a pus cărămizile care au ridicat CFR Cluj, pe când clubul aparţinea lui Arpad Paszkany. Ca impresar, a adus primii portughezi care urmau să formeze o întreagă legiune în Gruia.

Marcel Popescu are preocupări şi în afara fotbalului: este singurul cavaler templier din fotbalul românesc. Oficialul a acceptat să discute despre această postură.

„La cavalerii templieri nu există clanţă pe dinafară. Dacă nu te invită cineva, nu poţi intra. Pe mine m-a chemat cineva, acum 10 ani. Ştiam toată istoria lor. În România sunt cel mult 500 de cavaleri templieri”, a comentat Marcel Popescu pentru Mediafax.

Cine au fost cavalerii templieri

Sărmanii soldaţi ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuţi mai ales sub numele de (cavaleri) templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordres du Temple sau Templiers), a fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugăreşti militare (catolice) creştine.

A luat naştere la iniţiativa francezului Hugo de Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizaţie militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creştini în Ţara Sfântă.