Potrivit sursei citate, la protest au participat aproximativ 50 de suporteri. Fanii au pus în faţa intrării în baza sportivă mai mulţi castraveţi şi au afişat un banner cu mesajul: „Din castraveţii ăştia iese cacik (n.r. – salată turcească de castraveţi). Din voi nu iese nimic”.
Protestul suporterilor a fost adresat în special conducerii clubului şi jucătorilor.
În urma intervenţiei a trei echipaje de poliţie, 15 suporteri au fost arestaţi.
Echipa Galatasaray întâlneşte, astăzi, în deplasare, de la ora 19.00, formaţia Kasimpaşa, în etapa a XV-a a campionatului Turciei.