UEFA a deschis o anchetă privind gestul lui Sorin Cârţu de la meciul cu FC Basel
Corpul Disciplinar şi de Control al UEFA va analiza cazul în care este implicat antrenorului român marţi, 30 noiembrie.
Site-ul oficial al UEFA a anunţat că a fost deschisă o procedură de anchetă şi împotriva clubului spaniol Real Madrid, pentu conduita nepotrivită a antrenorului Jose Mourinho şi a jucătorilor Xabi Alonso, Sergio Ramos, Iker Casillas şi Jerzy Dudek, în timpul meciului desfăşurat la Amsterdam, cu Ajax.
Tehnicianul Sorin Cârţu a fost demis de la CFR Cluj, conform unui comunicat difuzat, miercuri seară, de campioana României pe site-ul oficial, în care se precizează că valorile şi imaginea clubului nu pot fi asociate cu incidentul de la Basel, când antrenorul a spart un geam al băncii de rezerve.
Conform imaginilor difuzate de presa spaniolă, Mourinho i-ar fi cerut portarului de rezervă Jerzy Dudek să-i transmită lui Iker Casillas că Ramos şi Alonso trebuie să forţeze un al doilea cartonaş galben. După ce a discutat cu Dudek, căpitanul madrilenilor i-a spus lui Ramos decizia lui Mourinho, iar acesta mai departe lui Alonso. La finalul meciului, Mourinho s-a arătat deranajat de faptul că jucătorii săi au fost eliminaţi, apreciind că aceştia au primit prea uşor avertismentele.