UEFA EURO 2020. Procedura de acces pe Arena Naţională

  • Federaţia Română de Fotbal a publicat procedura de acces pe Arena Naţională la partidele UEFA EURO 2020.
  • Iată ce etape trebuie să parcurgă suporterii - atât cei vaccinaţi, cât şi cei care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR - pentru a intra pe stadion.
  • Lista centrelor medicale acreditate EURO 2020, aflate toate în Bucureşti, va fi publicată curând.
Urmărește
656 afișări
Imaginea articolului UEFA EURO 2020. Procedura de acces pe Arena Naţională

UEFA EURO 2020. Procedura de acces pe Arena Naţională

Având în vederea legislaţia naţională în vigoare privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19, a fost stabilită procedura de acces a suporterilor pe Arena Naţională la partidele UEFA EURO 2020.

Următoarele categorii de persoane vor putea asista la meciuri:

  • A - Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • B - Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului;
  • C - Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
  • D - Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului.

Procedura de acces pe stadion:

Deţinătorii de bilete la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti care se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să facă dovada imunizării de COVID-19.

Pentru persoanele deţinătoare de bilete care se încadrează în categoriile A, B sau C:

  • Deţinătorul de bilete se prezintă în ziua sau în preziua meciului la unul dintre centrele medicale acreditate EURO 2020 din Bucureşti cu actele medicale doveditoare, în limba română sau limba engleză.
  • Solicitantul va plăti la casierie costurile procedurii.
  • Personalul medical verifică documentele şi semnalează voluntarului EURO 2020 prezent în locaţie că solicitantul este în regulă.
  • Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brăţară de acces la încheietura mâinii. Atenţie: odată scoasă de la mână, brăţara se autodistruge şi nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!
  • Spectatorul se prezintă la stadion. Accesul se face pe baza biletului ŞI a brăţării. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui şi actul de identitate cu care şi-a rezervat biletul.

În caz de constatare a nevalabilităţii documentelor prezentate, solicitantul poate intra pe procedura de testare rapidă în ziua meciului (categoria D).

Pentru persoanele deţinătoare de bilete care se încadrează în categoria D:

  • Deţinătorul de bilete se prezintă în ziua meciului la unul dintre centrele medicale acreditate EURO 2020 din Bucureşti.
  • Solicitantul va plăti la casierie costurile procedurii.
  • Personalul medical îl testează cu un test rapid antigenic şi comunică rezultatul testului după perioada de aşteptare necesară.
  • Personalul medical semnalează voluntarului EURO 2020 prezent în locaţie că solicitantul este în regulă (are test negativ).
  • Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brăţară de acces la încheietura mâinii. Atenţie: odată scoasă de la mână, brăţara se autodistruge şi nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!
  • Spectatorul se prezintă la stadion. Accesul se face pe baza biletului ŞI a brăţării. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui şi actul de identitate cu care şi-a rezervat biletul.

Sunt valabile doar testele antigenice rapide efectuate la respectivul centru medical. În cazul constatării unui rezultat pozitiv la testul rapid antigenic, solicitantului nu i se mai aplică brăţara de acces. Personalul medical urmează procedurile legale de anunţare a autorităţilor medicale despre înregistrarea unui caz de COVID-19. Solicitantul nu va putea intra la meci şi nici nu i se vor returna banii pe bilet. Cu toate acestea, poate transfera biletul unui alt suporter.

Brăţările de acces sunt diferite de la meci la meci. Acestea au elemente de siguranţă şi inscripţionare specifice fiecărui meci. Deţinătorii de bilete trebuie să parcurgă procedura de obţinere a brăţării de acces la fiecare meci, dacă au bilete pentru mai multe partide la Bucureşti. Nu se eliberează în acelaşi timp brăţări pentru mai multe meciuri.

Este valabil orice vaccin anti-COVID 19 în urma căruia s-a eliberat un certificat medical. Imunizarea prin trecerea prin boală se dovedeşte cu documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maximum 14 zile anterior) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării.

Lista centrelor medicale acreditate EURO 2020 va fi publicată în viitorul apropiat, în timp util. Centrele medicale vor fi doar în Bucureşti, pe toată raza Capitalei. Odată cu lista centrelor medicale vor fi anunţate şi preţurile la care se vor verifica actele medicale sau se vor face testările rapide.

Programul meciurilor găzduite de Arena Naţională. Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00

  • Austria – Macedonia de Nord

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00

  • Ucraina – Macedonia de Nord

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00

  • Ucraina – Austria

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00

  • 1F – 3A/B/C

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici