UEFA: Moldova va juca un meci cu porţile parţial închise şi a primit o amendă de 15.000 de euro

Publicat: 23 10. 2015, 15:21
Actualizat: 31 03. 2020, 10:45

Conform deciziei UEFA, sectorul 3 al fanilor locali de pe stadionul echipei moldovene va fi închis la următorul meci din competiţiile europene interţări.

De asemenea, federaţia din Moldova a fost amendată cu 15.000 de euro.

UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva federaţiei de fotbal din Republica Moldova, după meciul cu Rusia, scor 1-2, de la Chişinău, din preliminariile Euro-2016. UEFA a notat că fanii moldoveni au aruncat fumigene şi au afişat bannere rasiste la meciul cu Rusia.

Moldova a încheiat pe ultimul loc Grupa G de calificare la Euro-2016.