- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UEFA nu a exclus gazdele din competiţii în trei cazuri asemănătoare cu Dinamo-Slovan
UEFA nu a exclus din competiţiile europene formaţiile gazdă în trei cazuri soldate cu încheierea partidei înainte de minutul 90, asemănătoare cu meciul Dinamo-Slovan, întrerupt în urma unor incidente, forul european dictând de fiecare dată numai meci pierdut, amendă şi suspendarea terenului.
UEFA nu a exclus gazdele din competiţii în trei cazuri asemănătoare cu Dinamo-Slovan (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Comisia de Disciplină a UEFA a stabilit, în 2005, ca stadionul echipei Internazionale Milano să fie suspendat pentru patru meciuri în cupele europene după incidente asemănătoare cu cele petrecute la partida Dinamo - Slovan Liberec, întreruptă în minutul 88, după ce fanii au intrat pe teren.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Le Figaro scrie despre „sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis”.Ce s-a întâmplat cu demersurile de suspendare din funcție a Președintelui
-
Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe
-
Bărbat împuşcat mortal în timpul unei partide vânătoare din Vrancea
-
Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă
Meciul Internazionale Milano - AC Milan, disputat în 13 aprilie 2005, în manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, a fost suspendat, în minutul 75, la scorul de 0-1, în urma incidentelor provocate de suporterii gazdelor.
Meciul a fost întrerupt pentru prima oară în minutul 73, după ce, în urma unui gol anulat de arbitrul Markus Merk echipei Inter Milano, suporterii interişti au aruncat pe teren cu sticle, fumigene şi alte obiecte. O fumigenă l-a lovit chiar în spate pe portarul echipei AC Milan, Dida. Partida a fost suspendată pentru aproximativ 25 de minute, timp în care jucătorii celor două echipe au aşteptat decizia la vestiare. Merk a hotărît ca întâlnirea să continue, dar după aproximativ două minute de joc, fanii gazdelor au început să arunce din nou cu fumigene pe teren, moment în care arbitrul a decis suspendarea definitivă a partidei.
"Echipa Inter Milano va disputa următoarele şase meciuri de pe teren propriu în cupele europene cu porţile închise. Dintre cele şase meciuri, ultimele două vor intra sub incidenţa articolului 15 bis din regulamentul UEFA privind existenţa unei perioade de probă de trei ani. Aceasta înseamnă că, în cazul producerii unor noi incidente în această perioadă de probă, Comisia de Disciplină poate decide ca pe lîngă sancţiunile impuse în cazul celei de-a doua încălcări a regulamentului să fie executate şi aceste două meciuri", a decis atunci UEFA.
De asemenea, comisia UEFA a hotărât ca Inter Milano să piardă la "masa verde" întâlnirea cu AC Milan, cu scorul de 0-3, formaţia pregătită atunci de Carlo Ancelotti calificându-se astfel în semifinale cu scorul de 5-0. În plus, gruparea Inter a fost amendată cu suma de 300.000 de franci elveţieni (190.000 de euro).
În 2007, la meciul Danemarca-Suedia din preliminariile Euro 2008 s-a înregistrat un alt incident asemănător. Arbitrul german Herbert Fandel a decis să oprească partida cu un minut înainte de încheiere, la scorul de 3-3, după ce a fost lovit de un suporter. Incidentul s-a produs după ce jucătorul echipei Danemarcei, Christian Poulsen, a fost eliminat înainte de finalul meciului, pentru că l-a faultat pe atacantul Markus Rosenberg în careu. Herbert Fandel a dictat penalti pentru Suedia, dar înainte ca lovitura să fie executată, un suporter danez a intrat pe teren şi l-a lovit pe arbitru. Fandel a fluierat imediat finalul meciului contând pentru grupa F a preliminariilor Euro-2008 şi a părăsit terenul. Imediat după acest incident, alţi doi suporteri au reuşit să intre pe teren.
Iniţial, UEFA a decis să acorde Suediei victoria, cu scorul de 3-0, şi să amendeze cu 100.000 de franci elveţieni Danemarca. De asemenea, naţionala daneză ar fi trebuit să dispute următoarele patru meciuri de pe teren propriu la cel puţin 250 de kilometri de Copenhaga, dintre acestea primul cu porţile închise.
Federaţia daneză a făcut apel, iar UEFA a revenit asupra sancţiunilor impuse. Comisia de Apel a UEFA a redus astfel atât numărul meciurilor pe care Danemarca trebuia să le dispute pe teren neutru, de la patru la două, cât şi distanţa minimă faţă de Copenhaga a locurilor unde putea juca naţionala partidele de pe teren propriu cu Liechtenstein şi Spania - de la 250 la 140 de kilometri.
Comisia de Apel a confirmat rezultatul omologat anterior, de 3-0 pentru Suedia, dar a redus amenda decisă în cazul federaţiei daneze de la 100.000 de franci elveţieni la 50.000.
Partida AS Roma - Dinamo Kiev, din 15 septembrie 2004, din grupa B a Ligii Campionilor, a fost suspendată, la scorul de 1-0 pentru oaspeţi, după ce arbitrul suedez al întîlnirii, Anders Frisk, a fost lovit la cap de un obiect aruncat din tribună, după disputarea primei reprize. În momentul în care arbitrii şi jucătorii celor două echipe se îndreptau spre vestiare, Frisk a fost lovit de o monedă aruncată din tribună. Frisk a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar decizia privind suspendarea meciului a fost luată după aproximativ 50 de minute de la terminarea primei reprize. La această partidă observator de joc a fost preşedintele FRF, Mircea Sandu
Comisia de Disciplină a UEFA a decis ca formaţia AS Roma să piardă, cu scorul de 0-3, meciul cu Dinamo Kiev, iar stadionul echipei italiene a fost suspendat pentru două meciuri în cupele europene.
Arbitrul austriac Thomas Einwaller a decis, joi, întreruperera meciului Dinamo - Slovan Liberec, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, în minutul 88, la scorul de 0-2, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului.
În minutul 86, un suporter al echipei Dinamo a intrat pe teren. El a ieşit de pe teren, fiind urmărit de stewarzi, însă suporterul a intrat din nou la marginea terenului, fiind în cele din urmă oprit de forţele de ordine.
După imobilizarea acestuia, suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au păstruns pe pista de atletism a stadionului din Bulevardul Şoseaua Ştefan cel Mare, iar arbitrul a fluierat sfârşitul meciului şi a trimis jucătorii la vestiare. În drum spre vestiare, fanii de la Tribuna a II-a au aruncat cu obiecte înspre jucători.
Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a îndepărta suporterii de la tribuna a II-a, în următoarele minute fanii părăsind tribunele.
Însă faptul că fanii dinamovişti sunt recidivişti poate agrava sancţiunea pe care UEFA o va stabili în cazul grupării "alb-roşii". La 25 septembrie 2008, UEFA a avertizat şi a amendat cu suma de 20.000 de franci elveţieni clubul FC Dinamo pentru incidentele produse de suporterii "alb-roşii" la partida din deplasare cu NEC Nijmegen, din prima manşă a turului întâi al Cupei UEFA.
(Material realizat de Adrian Petculescu, adi.petculescu@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:47
Iluminarea vitrinelor şi iluminatul decorativ, interzise de la 1 ianuarie în Republica Moldova
-
astăzi, 19:41
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale