Uhrin: Ales Jindra e răspunzător de alcătuirea echipei şi de rezultate

Tehnicianul ceh Dusan Uhrin a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care CFR Cluj şi-a prezentat oficial noul staf tehnic, că el ocupă funcţia de consilier sportiv şi că antrenorul principal Ales Jindra e răspunzător de alcătuirea echipei şi de rezultate.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Uhrin: Ales Jindra e răspunzător de alcătuirea echipei şi de rezultate

Dushan Uhrin jr (Imagine: Mediafax Foto)

"Ales e răspunzător de modul în care decurg antrenamentele, de alcătuirea echipei şi de rezultatele echipei. L-am recomandat pe Ales Jindra pentru că îmi plac metodele lui de pregătire. Avem un singur ţel. Câştigarea titlului şi participarea în grupele Ligii Campionilor. Trebuie să recuperăm punctele faţă de primul loc. Sunt aici să ajut conducerea tehnică a echipei. Eu am mai lucrat doi ani director sportiv la Slavia Praga şi ştiu cam ce am de făcut. Trebuie să fiu lângă echipă. Avem timp pentru a mai face şi alte transferuri, dar, oricum, CFR are jucători foarte buni", a spus Uhrin Jr.

Consilierul sportiv nu crede că va avea soarta ultimilor antrenori ai formaţiei ardelene, care au rezistat perioade scurte pe bancă. "Şi când am ajuns la Timişoara, echipa schimbase mulţi antrenori, iar eu am stat un an şi jumătate. Nu mă gândesc la faptul că aş putea fi schimbat după câteva luni. Dacă aş fi gândit aşa, nu m-aş fi apucat de antrenorat", a explicat tehnicianul ceh.

Dusan Uhrin a adăugat că acum are "o relaţie amiabilă" cu Marian Iancu, preşedintele clubului FC Timişoara la care a antrenat până la finalul turului Ligii I. "Sunt bucuros că Marian Iancu m-a adus în campionatul României, pentru că altfel nu eram aici. Am auzit mai multe variante privind despărţirea mea de Timişoara, despărţire pe care nu vreau să o comentez. Vreau doar să spun că acum am o relaţie amiabilă cu Marian Iancu", a menţionat Dusan Uhrin.

Noul antrenor principal al echipei din Gruia, Ales Jindra, a declarat că se va consulta cu Dusan Uhrin Jr. în ceea ce priveşte problemele din cadrul echipei. "Sunt foarte bucuros că am şansa să antrenez o echipă importantă în campionatul României. Mă voi consulta cu Duşan Uhrin asupra tuturor problemelor de la echipă", a afirmat Jindra la prezentarea sa oficială.

Principalul finanţator al clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că l-a ales pe Dusan Uhrin Jr. deoarece are experienţă ca antrenor în Liga I. "Suntem la şase puncte de primul loc, trebuie să recuperăm această diferenţă şi am considerat că trebuie să facem modificări pe banca tehnică. Uhrin are experienţă în campionatul nostru, cunoaşte adversarele la titlu ale CFR-ului şi jucătorii acestora. La un antrenor contează foarte mult mentalitatea pe care o imprimă echipei. Sperăm să păstrăm ambele titluri la Cluj", a spus Paszkany.

Preşedintele Iuliu Mureşan a afirmat că Dusan Uhrin Jr. va sta pe banca de rezerve la meciuri, precizând că regulamentul antrenorilor e foarte prost făcut şi permite orice. "Au fost multe discuţii vizavi de noua echipă tehnică a CFR-ului. Ales Jindra ne-a fost recomandat de Dusan Uhrin. Am văzut o declaraţie a lui Mircea Sandu în care a vorbit foarte corect despre situaţia lui Uhrin. Articoul 17 din regulamentul antrenorilor e foarte prost făcut şi îţi permite să faci orice. Acolo se specifică doar faptul că un antrenor nu are voie să semneze două contracte în acelaşi sezon cu o echipă din acelaşi eşalon. Există însă deja un alt antrenor care a semnat două contracte într-un sezon, dar nu vreau să-i pomenesc numele. Nu e nimic ilegal sau imoral în ceea ce am făcut noi la CFR. Important e să ne atingem obiectivul, acela de a câştiga campionatul. Pot să spun, în glumă, că o problemă am rezolvat-o: nu mai luăm bătaie de la Timişoara. Dusan Uhrin nu va sta departe de teren sau de echipă. Şi eu pot să stau la antrenamente în mijlocul terenului şi să dau indicaţii, dar nu prea pot să alerg. Dusan va sta pe banca de rezerve. Vreau să remarc şi atitudinea lui Marian Iancu care spunea că e corect ca Dusan Uhrin să poate să antreneze", a adăugat Mureşan.

Conducătorii campioanei en-titre a României au refuzat să spună dacă, începând cu vara acestui an, Dusan Uhrin Jr. va ocupa funcţia de antrenor principal al CFR-ului, iar Ales Jindra va trece în funcţia de secund.

Citeşte şi:

Ales Jindra este noul antrenor al CFR Cluj

Dusan Uhrin Jr. a discutat cu oficialii CFR-ului

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici