Uhrin: Am avut noroc, nu sunt mulţumit de jocul de astăzi

Tehnicianul echipei FC Timişoara, Dusan Uhrin Jr., a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Sportul Studenţesc, scor 3-2, că nu este mulţumit de jocul prestat de elevii săi şi că formaţia bănăţeană a avut noroc.

Urmărește
4 afișări

"În acest meci am avut noroc, dar nu sunt mulţumit de jocul de astăzi. Cred că şi pentru jucători e greu, pentru că sunt multe modificări de la meci la meci, este foarte greu să se adapteze. Nu vreau să analizez jucătorii după meciuri, însă în general sunt foarte nemulţumit. Şi Zicu a părut nemulţumit după acest meci", a spus Uhrin.

Dusan Uhrin a precizat că portarul Costel Pantilimon nu este vinovat pentru al doilea gol al echipei Sportul. "Pantilimon nu a avut nicio vină la golul doi al gazdelor, Bălan a avut o execuţie perfectă şi pretenţioasă. I-ar mai fi trebuit jumătate de metru (n.r. - lui Pantilimon) ca s-o ajungă. Avem multe accidentări, mulţi jucători suspendaţi şi este foarte greu să fac prima echipă", a mai spus tehnicianul.

Echipa FC Timişoara a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), echipa Sportul Studenţesc, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I, în care golul decisiv a fost marcat în minutul 90+3.

Golurile învingătorilor au fost înscrise de Zăgrean '30, '45+1 şi Goga '90+3. Pentru Sportul au marcat Ferfelea '4 şi Tiberiu Bălan '78.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici