Uhrin: Eram obligaţi să câştigăm acest meci

Tehnicianul Dusan Uhrin jr a declarat, după victoria, cu scorul de 3-0, înregistrată de Poli Ştiinţa Timişoara în meciul cu Universitatea Cluj, că echipa timişoreană era obligată să câştige această partidă şi nu îşi permitea să facă greşeli în apărare.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Uhrin: Eram obligaţi să câştigăm acest meci

Uhrin: Eram obligaţi să câştigăm acest meci (Imagine: Mediafax Foto)

"A fost un meci foarte greu, după cele trei în care nu am reuşit să câştigăm şi acest lucru s-a văzut. Am fost mai nervoşi în prima repriză, după ce am reuşit să marcăm primul gol jocul nostru s-a îmbunătăţit, s-a văzut acest lucru şi am avut mult mai multe ocazii. Puteam să marcăm mai multe goluri. A doua repriză a fost foarte bună. Echipa Universitatea Cluj am văzut-o jucând de multe ori. Împotriva fiecărei echipe cu care a jucat a reuşit să-şi creeze multe ocazii şi noi am încercat azi să nu-i lăsăm deloc să-şi creeze ocazii. Poate a avut doar două ocazii. Eram obligaţi să câştigăm acest meci şi nu ne puteam permite nicio neglijenţă în apărare. Azi ne-a ieşit, dar ne aşteaptă o serie de meciuri mult mai importante", a spus Uhrin.

Preşedintele clubului Poli Ştiinţa, Marian Iancu, a spus că este bine că echipa antrenată de Uhrin a "aşezat un pic golaverajul". "Dar o să fiu mulţumit când o să aduc acasă punctele pierdute şi trebuie neapărat să mergem după ele, nu ştiu unde, la Galaţi, la Steaua, la Ceahlăul, doar avem patru puncte minim de adus acasă", a precizat Iancu.

Marian Iancu s-a declarat convins că fotbalistul echipei Getafe, Cosmin Contra, va reveni la Poli Ştiinţa Timişoara. "Sigur va veni Contra şi va juca cu noi în UEFA", a precizat el.

Fraţii Arman şi Artiom Karamyan, autorii primelor două goluri ale partidei de sâmbătă, s-au declarat fericiţi după acest rezultat. "Felicit echipa că a câştigat şi noi suntem fericiţi, dar acum avem meci greu la Galaţi şi trebuie să facem totul să batem şi acolo", a afirmat Arman Karamyan.

Artiom Karamyan a spus că speră ca Poli Timişoara să învingă şi în etapa următoare, în meciul cu Oţelul Galaţi. "Foarte frumos că am reuşit să marcăm amândoi şi suntem fericiţi că am câştigat un meci foarte important. Sperăm să jucăm la Galaţi foarte bine şi să câştigăm acolo, este cel mai important", a precizat Karamyan, care i-a dedicat golul lui Dan Alexa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici