- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Uhrin: În primul rând vreau să păstrăm distanţa faţă de echipele din spatele nostru
Antrenorul FC Timişoara, Dusan Uhrin, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în momentul de faţă, în lupta pentru titlu, principalul obiectiv este să păstreze distanţa faţă de echipele aflate în clasament în spatele formaţiei sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Şi Oţelul şi Vaslui mi se par periculoase, dar eu îmi doresc în primul rând să păstrăm distanţa faţă de echipele din spate, nu ne permitem să le neglijăm. Trebuie să înaintăm meci cu meci şi vom vedea ce va ieşi. Îmi doresc multe lucruri, dar asta nu înseamnă că se vor şi îndeplini. Fotbalul este matematică doar uneori, atunci când campionatul se apropie de final. Nici nu ştiu ce să-mi doresc la meciul Oţelul - Vaslui. Sunt sigur doar că vreau să câştigăm noi, drumul este încă lung şi mai avem multe puncte de câştigat", a spus Dusan Uhrin.
Tehnicianul ceh susţine că echipa sa trebuie să joace ofensiv încă din primul minut dacă îşi doreşte victoria în partida cu Astra Ploieşti din cadrul etapei a XXIV-a a Ligii I. "Jucăm acasă, normal că ţintim victoria. Am vrea să fim susţinuţi de suporteri la fel ca la ultimul meci, dar ştim că programarea partidei face dificil acest lucru. Ne aşteaptă o echipă care joacă foarte bine pe benzi, iar în faţă au un atacant de excepţie, Miranda. În ultimele meciuri au reuşit să marcheze şi în urma fazelor fixe, dar trebuie să fim atenţi şi la contraatacurile lor. Vrem să jucăm sus, ofensiv de la început, trebuie să facem asta dacă ne dorim să câştigăm. Este un altfel de meci faţă de ultimul. Avem probleme mari, este adevărat, dar vom vedea mâine care va fi situaţia jucătorilor cu probleme. Şi acest ultim meci ne-a consumat mult din forţe. În mod sigur vom avea doi jucători noi, iar asta ne va ajuta. Punctul obţinut cu Steaua a însemnat un pas mai aproape de primul loc", a precizat Uhrin Jr.
Echipa FC Timişoara întâlneşte, miercuri, de la ora 16.00, pe teren propriu, formaţia Astra Ploieşti, într-o partidă contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO