Uhrin: Singurul avantaj al Stelei este că joacă acasă

Antrenorul FC Timişoara, Dusan Uhrin, a declarat, joi, că echipa sa poate câştiga meciul cu FC Steaua din etapa a XV-a a Ligii I, mai ales că gazdele au doar un singur avantaj, faptul că joacă pe teren propriu.

Urmărește
9 afișări
Imaginea articolului Uhrin: Singurul avantaj al Stelei este că joacă acasă

Uhrin: Singurul avantaj al Stelei este că joacă acasă (Imagine: Mediafax Foto)

"Situaţia nu este prea bună la echipa, deoarece ne lipsesc unii jucători, din cauza accidentărilor suferite în meciul cu Dinamo. Bineînţeles, mai avem unii fotbalişti suspendaţi, datorită cumulului de cartonaşe, Alexa, Milhazes, Magera. Din acest motiv, va trebui să schimbăm unele lucruri în formaţie. Mă bucur că jucăm cu Steaua, deoarece la Steaua nu se joacă în fiecare zi, iar noi, practic, vrem să punctăm", a spus Uhrin citat de site-ul oficial al grupării bănăţene.

"Pentru mine nu este absolut nicio presiune. Pentru fiecare meci mă pregătesc la fel. Steaua are un lot foarte bun. Pe de altă parte, a dat semne de slăbiciune datorită parcursului foarte încărcat pe care l-a avut până acum în Liga Campionilor, Liga I şi Cupa României. Cred că putem să învingem la Steaua. De ce? Am încercat şi am reuşit să jucăm bine în acest tur, bineînţeles până la disputa cu Dinamo. Ştiu că Steaua este un adversar puternic, însă nu văd de ce nu am putea să o învingem. În mod sigur, nici pentru Steaua nu va fi uşor împotriva noastră. Singurul ei avantaj este că joaca acasă", a mai spus Uhrin.

FC Timişoara va juca, sâmbătă seară, de la ora 21.00, împotriva FC Steaua, în etapa a XV-a a Ligii I, fiind neînvinsă de aproape doi ani în meciurile cu echipa "roş-albastră".

Steaua a învins în decembrie 2006, cu 3-1, iar de atunci Timişoara a avut numai rezultate pozitive contra trupei antrenate acum de Dorinel Munteanu.

În primăvara anului 2007, formaţia pregătită de Valentin Velcea s-a calificat în finala Cupei României, învingând cu 1-0 prin golul lui McKain.

În toamna anului trecut, pe stadionul Dan Păltinişanu, steliştii au fost din nou învinşi, cu 2-0, golurile echipei lui Dusan Uhrin fiind înscrise de Rusici şi Mansour.

Ultimul duel direct a avut loc în returul sezonului 2007/08, când, la Bucureşti, s-a consemnat un egal, 1-1, reuşita timişorenilor aparţinându-i lui Gigel Bucur.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici