Tudor Chiuariu: Nu mi-am propus să intru în dispute cu Daniel Morar
„Poate părea că aş avea o dispută personală cu domnul Morar. Nu mi-am propus să intru în dispute, ci doar i-am transmis un principiu, acela că justiţia trebuie să rămână în afara luptei politice”, a afirmat ministrul Chiuariu.
El a precizat că dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie trebuie să se finalizeze cu condamnări.
Chiuariu a pus în discuţie problemele în ceea ce priveşte soluţionarea dosarelor, respectiv durata prea mare de finalizare a anchetelor şi alegerea prioritară a unor cauze în vederea soluţionării.
De altfel, Chiuariu l-a întrebat pe Morar care sunt criteriile de selecţie a dosarelor importante, şeful DNA răspunzând: „Haideţi, nu faceţi şcoală cumine!”.
Morar a adăugat că nu ministrul Justiţiei trebuie să ştie dacă un dosar este mai important, ci procurorul.
Totuşi, ministrul Chiuariu a ţinut să-i amintească şefului DNA că, dacă dosarele nu sut soluţionate la timp, intervine prescrierea faptelor, iar vinovaţii scapă.