Magath va pleca de la Schalke 04 la finalul sezonului (presă)
Conducătorii clubului nu cred că Magath poate duce la îndeplinire obiectivul echipei, acela de a câştiga campionatul Germaniei până la finalul contractului, în 2013, scrie WAZ.
Oficialii vor un antrenor „în stilul lui Jurgen Klopp”, tânărul şi carismaticul antrenor al formaţiei Borussia Dortmund, echipă care conduce în clasamentul Germaniei cu un avans de 12 puncte faţă de ocupanta locului doi, Bayer Leverkusen.
Schalke 04, la care este legitimat şi Ciprian Deac, ocupă în prezent locul 10 în clasament, la cinci puncte de zona retrogradării.
Magath este criticat din ce în ce mai des de suporteri, din cauza politicii de transferuri şi a stilului său considerat a fi dictatorial.
Venit în 2009 la Schalke, Magath a cerut şi a obţinut depline atribuţii sportive. Într-un interviu apărut miercuri în Frankfurter Allgemeine Zeitung, unde nu se pune în discuţie eventuala sa plecare, Magath recunoaşte că are dificultăţi.
„Schalke 04 este un club care rămâne aşa cum a fost mereu. Nu voiam să bulversez totul, ci să schimb anumite lucuri. Credeam că oficialii o să fie mai receptivi la schimbare”, a afirmat Magath.