Biletele pentru întâlnirea care va avea loc la Galaţi sunt disponibile la nivel naţional în reţeaua magazinelor partenere Eventim (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărtureşti şi Humanitas), precum şi pe site-ul www.eventim.ro. Un bilet permite accesul la toate meciurile disputate în ziua respectivă.
Elevii, studenţii şi pensionarii îşi vor putea achiziţiona tichete la preţ redus, cu 40 de lei/zi, iar intrarea în arenă se va face pe baza unui act doveditor (carnet de elev/carnet de student/cupon de pensie). Aceste bilete sunt limitate la 500 de locuri pe zi.
Întâlnirea dintre România şi Spania va avea loc în zilele 7 şi 8 februarie 2015, la Arena Dunărea din Galaţi. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă, 7 februarie, iar duminică, 8 februarie, celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu (în funcţie de rezultat).