Jurnaliştii de la Hurriyet susţin că Gheorghe Hagi vrea să cumpere un club din Turcia

Publicat: 16 08. 2017, 12:40
Actualizat: 20 07. 2021, 04:35

„Cele două legende de la Galatasaray s-au întâlnit recent în Bodrum. Din informaţiile noastre, Hagi se gândeşte să cumpere un club de fotbal din Turcia. Fatih Terim vrea să vadă în Turcia un proiect similar celui de la Viitorul Constanţa”, notează publicaţia citată.

Nu doar cei de la Hurriyet susţin acestă ipotează. Jurnaliştii de la Fotomac vin cu aceeaşi relatare şi prezintă şi o fotografie realizată în momentul întâlnirii celor doi.

În ultima perioadă, Gică Hagi a fost extrem de deranjat de modul în care este tratat în România şi a ameninţat că se gândeşte foarte serios să plece din ţară. „Sunt pe punctul de a ceda!”, afirma „Regele” în cadrul unei conferinţe de presă.