Un colaborator al FRF, arestat în timp ce încerca să vândă heroină
Gabriel Voicu, masor la echipa naţionala "under 17" a României, a fost prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă, în cartierul bucureştean Rahova, un kilogram de heroină contra sumei de 18.000 de euro.
Un colaborator al FRF, arestat în timp ce încerca să vândă heroină (Imagine: Mediafax Foto)
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Serviciul Antidrog, l-au depistat în flagrant delict, marţi, pe V. Gabriel, în vârstă de 44 ani, în timp ce oferea spre vânzare un kilogram de heroină contra sumei de 18.000 euro, a anunţat, joi, DIICOT.
Purtătorul de cuvânt al Federaţiei Române de Fotbal, Paul Zaharia, a declarat, pentru MEDIAFAX, că persoana în cauză se numeşte Gabriel Voicu şi este colaborator al Federaţiei Române de Fotbal la lotul "under 17" al României, unde este masor. Zaharia a precizat că acesta venea doar în perioada desfăşurării unor acţiuni ale lotului şi a subliniat că nu era angajat permanent.
Gabriel Voicu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii au stabilit că bărbatul este recidivist, el fiind condamnat în 2006 la patru ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO