Un fotbalist din Premier League şi-a înşelat soţia cu sora acesteia după ce s-a îmbătat în izolare
Competiţiile de fotbal au fost întrerupte în întreaga lume din cauza pandemiei de coronavirus. Acest lucru, cumulat cu faptul că sunt nevoiţi să rămână în autoizolare, i-a afectat foarte tare pe fotbaliştii obişnuiţi cu un stil de viaţă activ.
Psihologul britanic Steve Pope a dezvăluit că mai mulţi jucători au apelat la serviciile sale după ce campionatul a fost suspendat şi a fost impusă autoizolarea.
”De când autorităţile din fotbal au suspendat meciurile, telefonul meu nu a încetat să sune. Jucătorii nu ştiu cum să procedeze în carantină. O jucătoare supărată m-a sunat şi mi-a spus că ea şi restul echipei sale au fost lăsate fără a le fi date instrucţiuni, sfaturi sau planuri de antrenament”, a declarat psihologul Steve Pope pentru The Sun.
Pope spune că lipsa banilor nu constituie o problemă pentru jucătorii din Premier League, dar problemele lor în această situaţie sunt de altă natură, de multe ori distructivă pentru ei, unul dintre ei ajungând chiar să îşi înşele soţia cu sora acesteia.
”Jucătorii din Premier League au mulţi bani. Din punctul ăsta de vedere, ei nu au nicio problemă. Ei nu mai pot performa şi se îndreaptă spre alte lucruri, de obicei rele pentru ei sau distructive. Un jucător m-a sunat ieri şi mi-a spus ‘M-am îmbătat şi m-am culcat cu sora soţiei mele’, a povestit Pope.