„Unirea a obţinut o victorie meritată, nu s-a pus nici un moment problema învingătoarei. Îl felicit pe Dan Petrescu, e un antrenor de valoare, a ştiut să creeze un climat de performanţă. Sunt supărat pentru că nu aşa trebuie să arate o echipă care vrea să nu retrogradeze. Trebuie că această echipă să fie reprezentată de jucători mai responsabili, să dea mult mai mult, nu să se gândească la vacanţă sau că vor plecă din vară. Cu o asemenea atitudine nu putem câştiga niciun joc, trebuie să îi găsesc pe acei jucători care pun suflet şi cărora le e ruşine de ce se întâmplă. Dacă am da mai mult din punct de vedere sentimental, ne putem salva”, a declarat Sabău.
Sabău consideră că la meciul de vineri s-a văzut diferenţa de valoare: „Dacă nu avem atitudine şi nu ne salvăm, ne facem de ruşine. Eu unul mă fac de ruşine, şi cred că şi ei ar trebui să o considere o dezamăgire. Dacă nu ai bun simţ să apreciezi pe cei care te plătesc, dacă nu eşti responsabil, nu ai cum să reuşeşti. Unirea poate câştiga fără probleme campionatul, e o formaţie solidă. Aşa arată o echipă care îi apreciază pe cei care îi plătesc. N-am avut practic nicio ocazie, s-a văzut diferenţă de valoare. Nu întâmplător această echipă a ajuns sus, are jucători cu atitudine, caracter, care se dăruiesc. La echipă mea nu toţi au o astfel de atitudine. Trebuie să ne salvăm, să acumulăm puncte, să găsim jucătorii preocupaţi de soarta acestei echipe. Dacă voi rămâne şi din vară la Gloria? Depinde de rezultatele pe care le vom avea, dacă ne vom salva, dacă voi reuşi să întăresc valoric lotul, dacă ne vom putea propune mai mult mi-ar face plăcere să continui”.