Un gimnast croat a murit la la 22 de ani

Gimnastul croat Darius Moznik a decedat la vârsta de doar 22 de ani, din cauze ce nu au fost stabilite încă, potrivit anunţului de vineri al forului internaţional de profil (FIG).

Urmărește
276 afișări

Darius Moznik, fost component al lotului naţional, a decedat marţi seara, potrivit relatărilor presei croate, cauza decesului nefiind încă stabilită.

Potrivit declaraţiilor antrenorului Tigran Goricki, sportivul s-a odihnit înaintea meciului de fotbal din Liga Campionilor, dintre Dinamo Zagreb şi Real Madrid, iar la pauza acestuia a fost găsit fără respiraţie. "Ne pregătisem la centrul de fitness din Nedelisce. La pauza meciului de fotbal am aflat că nu respiră. Nici nu am ajuns la Zagreb şi Darius murise. Am pierdut un mare gimnast, un prieten şi un mare om", a spus Goricki despre sportivul care a făcut parte ani de-a rândul din lotul Croaţiei.

Darius Moznik împlinise 22 de ani în 5 noiembrie şi renunţase la cariera de performanţă, din cauza unei accidentări, în urmă cu doi ani, dar spera să revină în lotul Croaţiei, el activând ca antrenor la clubul Sokol şi fiind în paralel student la Universitatea din Zagreb.

Funeraliile sunt programate vineri, la Zagreb.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici