Un hat-trick al lui Mahrez îi duce pe cetaţeni în finala Cupei Angliei
Sheffield s-a apărat admirabil în prima repriză, dar a fost învinsă de un penalty obţinut de Mahrez cu puţin timp înainte de pauză, după care algerianul a mai înscris două goluri, într-o prestaţie mult îmbunătăţită a lui City.
Prima şansă le-a aparţinut celor de la Sheffield, după 90 de secunde, City punând târziu în pericol poarta adversarilor cu un şut expediat de Erling Haaland, în minutul 15.
Cu cinci minute înainte de finalul primei reprize, City a obţinut un penalty, după ce Daniel Jebbison l-a împiedicat pe Bernardo Silva în careu. Mahrez nu a greşit de la 11 metri şi i-a adus pe cetăţeni în avantaj.
City a dominat partea secundă, iar Mahrez a liniştitit lucrurile, după ce a luat mingea la jumătatea terenului şi a pătruns cu ea în careu, de unde l-a învins pe Foderingham, ducând scorul la 2-0, în minutul 60.
Cinci minute mai târziu, acelaşi Mahrez a realizat hat-trick-ul. Jack Grealish l-a găsit pe algerian în marginea careului, ar şutul său din prima a intrat perfect la colţul scurt, pentru 3-0.
Manchester City aşteaptă în finală pe câştigătoarea celeilalte semifinale, dintre Man United şi Brighton, care se joacă duminică.