Prima pagină » Sport » Perechea Enache/Knapp a câştigat finala de dublu Pomezia

Perechea Enache/Knapp a câştigat finala de dublu Pomezia

Perechea Diana Enache/Karin Knapp (România/Italia), cap de serie numărul 3, a câştigat finala de dublu din cadrul turneului ITF de la Pomezia, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
16 apr. 2011, 16:40, Sport

Enache şi Knapp au învins în finală, cu scorul de 7-6 (7/3), 6-2, cuplul Conny Perrin/Marina Şamaiko (Elveţia/Rusia), cap de serie numărul 2.

La simplu, Cristina Dinu s-a calificat în ultimul act, după ce a trecut în semifinale, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-4, de jucătoarea georgiană Margalita Şahnaşvili, principala favorită a turneului. În finală, Dinu o va întâlni pe italianca Anna-Giulia Remontina, cap de serie numărul 2.