Pe 27 februarie 1900, 11 jucători de la clubul Manner Turn Verein Munchen au plecat. Câteva zile mai târziu, sub conducerea lui Franz John au fondat FC Bayern Munchen. Astăzi se împlinesc 121 de ani de la acea dată.
Bayern a avut performanţe modeste înainte de primul război mondial. Preşedintele clubului, Kurt Landauer era evreu, astfel că a fost arestat şi deportat în 1938. Prin dispariţia lui, Bayern a pierdut mintea limpede din conducere şi continuă să nu performeze.
În 1963 s-a înfiinţat Bundesliga, campionatul german de fotbal, dar Bayern nu a fost invitată să facă parte din el. Onoarea i-a revenit, însă, rivalei din oraş TSV Munchen.
De abia cu venirea a trei jucători la echipă, portarul Sepp Maier, Franz Beckenbauer şi Gerd Muller, Bayern devine o forţă.
Celor trei amintiţi, li se mai adaugă Uli Hoennes şi Rummenigge. În doar cinci ani, din 1971 până în 1976, bavarezii au câştigat trei campionate, trei Cupe ale Campionilor Europeni şi o Cupă a Cupelor.
Fanii lui Bayern Munchen trăiesc acum o a doua perioadă de aur. Din 2013 şi până acum nemţii au câştigat două Ligi ale Campionilor, precum şi opt titluri de campioană a Germaniei în acelaşi interval.
Condusă de Robert Lewandowski , Bayern a devenit doar a doua echipă din istoria fotbalului care câştigă toate competiţiile în care a jucat într-un sezon.
Andrei Pietricică este membru în fanclubul bavarezilor şi ne spune mai multe despre mândria de a fi suporter al lui Bayern. Pentru el totul a început în 2002 la Cupa Mondială.
“Oliver Kahn, dacă nu greşesc, a fost numit jucătorul turneului (Cupa Mondială din 2002). Mie mi-a plăcut foarte mult determinarea lui. Practic, prima data am ţinut cu Oliver Kahn şi apoi… Mă rog, eram mic, dar aflând că este portar la Bayern Munchen, o legendă a clubului, aşa m-am apropiat şi de Bayern Munchen”, îşi aminteşte suporterul român al bavarezilor.