"Eu nu sunt de acord cu Debrecen. Vreau să plec undeva unde să fie mai cald, să am climă bună şi terenuri bune. La Debrecen, riscăm să ningă ori să dăm peste terenuri îngheţate, ceea ce ar însemna sacrificarea stagiului de pregătire", a declarat Balint.
Fostul internaţional vrea, în prima fază, să-i ducă pe bănăţeni în Turcia, iar pentru al doilea cantonament oscilează între Spania şi Cipru.
"Aşteptăm o confirmare din Turcia, pentru prima perioadă de pregătire, programată între 14 şi 27 ianuarie. Imediat ce ajung la Timişoara, vom stabili clar. Al doilea cantonament va începe la 3 februarie şi va avea loc în Spania sau Cipru", a precizat Balint.
Noul "principal" al bănăţenilor soşeşte la Timişoara marţi, 6 ianuarie, iar o zi mai târziu are prima întâlnire cu jucătorii.