Bărbatul ar deţine un paşaport american eliberat pe numele David Jefferson şi ar fi reuşit să fugă în urma atentatului de săptămâna trecută din Bulgaria soldat cu moartea a şase persoane, relatează Daily Mail.
Acesta ar fi ţinta principală a agenţilor israelieni de securitate, care se tem că lotul lor naţional ar putea fi atacat de o grupare teroristă iraniană care acţionează în Europa. Suspectul, care se presupune că l-ar fi ajutat pe autorul atentatului din Burgas, ar avea asupra sa un alt dispozitiv explozibil, similar celui care a distrus autobuzul turiştilor israelieni.
Pe fondul îngrijorării israelienilor au fost luate măsuri suplimentare de securitate în preajma atleţilor care participă la olimpiadă. MI5 şi Scotland Yard şi-ar fi suplimentat măsurile de securitate cu privire la delegaţia israeliană, în timp ce Marea Britanie va mobiliza cel mai mare dispozitiv de scuritate înaintea deschiderii oficiale a competiţiei, vineri.
Potrivit Sunday Times, Guvernul israelian, care se teme de repetarea scenariului din 1972 când, în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen, 11 sportivi şi antrenori israelieni au fost ucişi, a mobilizat agenţi din cadrul dispozitivului său de securitate internă, Shin Bet, pentru a spori securitatea lotului său olimpic. Este posibil ca şi serviciul israelian de informaţii externe, Mossad, să fi trimis o echipă de agenţi în Europa, în căutarea unui grup de europeni care s-ar fi convertit la islamism şi ar lucra pentru forţele iraniene şi mişcarea Hezbollah, sprijinită de Teheran.
„Există un tipar care s-a format pe baza atacurilor împotriva israelienilor şi a evreilor, din partea Iranului şi a Hezbollah în acest an. Există o îngrijorare reală în acest sens”, a declarat o sursă din cadrul comunităţii evreieşti din Londra.
Măsurile de securitate dispuse cu prilejul Jocurilor Olimpice sunt fără precedent, întrucât implică protejarea Parkului Olimpic şi a altor 26 de locaţii, cu un dispozitiv de circa 17.000 de militari şi 7.000 de gardieni privaţi, câini dresaţi şi instalarea unor scanere similare celor de la aeroporturi la toate intrările stadionului, iar pe acoperiş vor fi plasaţi lunetişti. De asemenea, pe străzile Londrei vor patrula aproximativ 12.500 de ofiţeri de poliţie, iar pe Stadionul Olimpic au fost istalate refugii pentru eventuale personalităţi şi publicul larg, în caz de atac.