Prima pagină » Sport » Franţa a fost favorizată de arbitraj în finala CM-2009 de handbal, susţine federaţia croată

Franţa a fost favorizată de arbitraj în finala CM-2009 de handbal, susţine federaţia croată

Federaţia Croată de Hanbdal (HRS) a anunţat că va prezenta, în curând, rezultatele unei "expertize" demonstrând că arbitrii danezi au favorizat Franţa în dauna Croaţiei, în timpul finalei Campionatului Mondial de handbal, din 1 februarie, de la Zagreb, informează AFP.
Luminita Turcu
31 mart. 2009, 21:12, Sport

„Săptămâna viitoare, probabil, marţi, 7 aprilie, vom da publicităţii la Zagreb rezultatele unei expertize privind maniera în care a fost arbitrată finala Croaţia – Franţa de cuplul danez Olesen-Pedersen”, a declarat vicepreşedintele HRS, Zoran Gobac.

Potrivit rezultatelor acestei expertize pe care Croaţia a solicitat-o la puţin timp după victoria Franţei, scor 24-19, „proporţia greşelilor de arbitraj în timpul finalei a fost de 33 la 5 în defavoarea Croaţiei”, a declarat Gobac.

„Veţi vedea şi că cel mai bun jucător francez, Nikola Karabatici, ar fi trebuit eliminat încă din minutul 28”, a mai spus Gobac.

Gobac a precizat că rezultatele acestei expertize, realizată de un grup de trei experţi independenţi, vor fi prezentate Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) şi Federaţiei Europene de Handbal (EHF).

El a respins declaraţiile arbitrului danez Lars Ejby Pedersen, care a lăsat să se înţeleagă că organizatorii au încercat să le propună prostituate, în contextul în care lumea fotbalului este zguduită de bănuieli de corupţie. „Toţi arbitrii au fost invitaţi la un restaurant foarte bun, într-o seară după meci. A fost o cină privată, organizată de ţara gazdă. Am fost uimit când am văzut intrând un grup de femei îmbrăcate lejer”, a declarat Pedersen, la televiziunea daneză.