Prima pagină » Sport » Ronaldo, desemnat portdrapelul organizatorilor Cupei Mondiale din 2014

Ronaldo, desemnat portdrapelul organizatorilor Cupei Mondiale din 2014

Fostul fotbalist brazilian Ronaldo, de două ori câştigător al Balonului de Aur, a fost desemnat oficial portdrapelul Comitetului de organizare a Cupei Mondiale din 2014, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF).
Ronaldo, desemnat portdrapelul organizatorilor Cupei Mondiale din 2014

„Începând din acest moment, trebuie să ne mobilizăm la nivel naţional pentru a organiza cea mai frumoasă Cupă Mondială şi, pentru asta, am făcut apel la cel care reprezintă cel mai bine excelenţa din sportul brazilian”, a declarat preşedintele CBF, Ricardo Teixeira.

La rândul său, Ronaldo a precizat că misiunea sa va fi „de a-i apropia pe oameni pentru a face din Cupa Mondială o experienţă de neuitat”. „Sunt mândru că voi avea această misiune de a-i ajuta pe brazilieni să organizeze cea mai frumoasă Cupă Mondială din toate timpurile”, a spus fostul internaţional brazilian.

Ronaldo Luis Nazario de Lima, în vârstă de 34 de ani, care a evoluat la formaţiile Cruzeiro, PSV Eindhoven, FC Barcelona, Internazionale Milano, Real Madrid, AC Milan şi Corinthians, a câştigat două Cupe Mondiale cu naţionala Braziliei (1994 şi 2002) şi două trofee Balonul de Aur (1997 şi 2002).

El şi-a încheiat cariera în această vară, cu ocazia unui meci amical disputat de reprezentativele Braziliei şi României.