Prima pagină » Sport » Nadal, eliminat de croatul Ivan Dodig la Montreal

Nadal, eliminat de croatul Ivan Dodig la Montreal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a fost eliminat în turul doi al turneului de la Montreal de croatul Ivan Dodig, locul 41 în clasamentul ATP, scor 6-1, 6-7 (5/7), 6-7 (5/7).
Nadal, eliminat de croatul Ivan Dodig la Montreal

Nadal, care a avut bye în runda inaugurală, nu mai disputase un meci de la finala pierdută la Wimbledon în faţa sârbului Novak Djokovici. Spaniolul, care suferă de o infecţie nazală, a fost învins de Dodig într-un meci ce a durat trei ore.

„Este cea mai mare victorie din cariera mea. M-am luptat ca un diavol pentru fiecare minge”, a declarat Ivan Dodig.

Croatul a obţinut în acest sezon primul său trofeu în circuitul ATP, la Zagreb, şi a urcat 88 de locuri în clasamentul mondial, până pe poziţia 41, într-un interval de şase luni.

Sincer să fiu, nu am sentimentul că am jucat prost, dar nici nu am jucat bine. Nu am reacţionat cum trebuia în momentele importante ale meciului. Trecuse mult timp de la ultimul meu meci, am reînceput să joc abia acum zece zile, am avut un adversar foarte agresiv, care nu părea să simtă presiunea în momentele fierbinţi, iar pe finalul meciului am avut şi puţin ghinion. Nu este prima dată în cariera mea când pierd un meci după ce am condus, mi s-a întâmplat şi mi se va mai întâmpla. Trebuie să accept înfrângerile cum accept şi victoriile”, a afirmat Rafael Nadal, dublu câştigător al turneului de la Montreal (2005, 2008).