Prima pagină » Life-Entertaiment » Una dintre cele mai cunoscute arene din lume îşi schimbă numele în Crypto.com Arena

Una dintre cele mai cunoscute arene din lume îşi schimbă numele în Crypto.com Arena

Una dintre cele mai cunoscute arene de sport şi divertisment din lume, Staples Center, va fi rebranduită după o companie de crypto. Arena de 20.000 de locuri deţinută de Anschutz Entertainment Group (AEG) va fi vândută unei firme din Singapore pentru $700 de milioane.
Una dintre cele mai cunoscute arene din lume îşi schimbă numele în Crypto.com Arena
Serban Picu
17 nov. 2021, 15:37, Sport

Acordul e valabil pentru următorii 20 de ani, iar începând de pe 25 decembrie se va numi Crypto.com Arena.

Staples Center e arena „de casă” a patru echipe celebre din sportul american – LA Lakers, LA Clippers şi LA Sparks la baschet şi LA Kings la hochei. De asemenea, stadionul a găzduit şi gale de box sau concerte ale unor mari artişti, precum Taylor Swift sau Bruce Springsteen.

Stadionul a fost deschis în octombrie 1999, iar aceasta va fi prima dată când îşi schimbă numele. Compania Staples Inc. a plătit iniţial $100 de milioane pentru drepturile asupra numelui pe o perioadă de 10 ani, apoi a semnat un acord să prelungească drepturile pe o perioadă nedeterminată, în 2009.

Crypto.com s-a lansat în 2016, iar conform site-ului său, compania are 10 milioane de utilizatori şi 3000 de angajaţi.