Hormonul de creştere îmbunătăţeşte performanţa sprinterilor

Această cercetare, finanţată de către Agenţia Mondială Antidoping (WADA), demonstrează că utilizarea substanţei interzise poate permite sprinterilor să alerge mai repede, dar nu îmbunătăţeşte puterea, forţa sau rezistenţa.

„O creştere cu 4 procente pe o perioadă de 10 secunde, reprezintă patru zecimi, care este o diferenţă de timp foarte mare”, a declarat pentru AFP profesorul Ken Ho, director de cercetare al Institutului Garvan de Cercetare Medicală din Sydney.

Hormonul de creştere, care figurează pe lista substanţelor interzise de codul antidoping mondial, e suspectată ca fiind utilizată pe scară largă în domeniu sportiv. Această substanţă e încă greu detectabilă în timpul testelor antidoping, un singur atlet, jucătorul de rugby englez Terry Newton, fiind până în prezent testat pozitiv cu ea şi sancţionat cu interdicţie de doi ani.

Studiu: 61% dintre românii din mediul urban au fost ţinta unor tentative de fraudă online

Riscul de accident vascular cerebral ar putea fi detectat prin examinarea ochilor

Potrivit profesorul Ho, chiar dacă poate avea efecte interesante pentru sprinteri, această substanţă nu duce la creşterea performanţelor în toate disciplinele: „Nu cred că-l poate ajuta pe un canotor sau un halterofil, dar ar putea ajuta un sprinter”.

Pentru a efectua acest studiu, cercetătorii au monitorizat 103 sportivi amatori, cu vârste între 18 şi 40 de ani, timp de opt săptămâni. Unii au primit injecţii zilnice cu hormon de creştere, alţii aveau placebo, iar un al treilea grup a primit hormon de creştere şi testosteron.

Rezultatele publicate în „Annals of Internal Medicine” arată, pentru primul grup, o îmbunătăţire cu 4-5% a capacităţii de sprint, şi îmbunătăţirea cu 8% pentru cei care au primit cei doi hormoni.

Sportivii amatori care au luat doar hormon de creştere nu au evidenţiat nicio creştere a masei musculare, dar au resimţit unflături şi dureri articulare.

Pentru acest studiu, voluntarii au primit doze cu mult inferiorare celor ce pot fi luate de unii sportivi de elită, şi într-o perioadă scurtă de timp. „Putem presupune, prin urmare, că efectele acestor substanţe asupra performanţei ar putea fi superioare decât cele ce s-au evidenţiat în acest studiu şi că efectele lor secundare pot fi mult mai severe”, a declarat profesorul Ho.