Unai Emery: Am pierdut nemeritat şi ne-a scăpat o ocazie de aur
Antrenorul echipei FC Valencia, Unai Emey, a declarat, miercuri, după eliminarea din optimile de finală ale Ligii Campionilor, că formaţia sa a pierdut nemeritat meciul cu Schalke 04, scor 1-3, şi astfel a "scăpat o ocazie de aur", informează site-ul oficial al UEFA.
"Este trist. Totul era în favoarea noastră, dar vântul s-a schimbat. Este de neînţeles. La 1-0 aveam totul sub control şi puteam să jucăm pe contraatac, dar ei au egalat. În repriza secundă, fără să-şi creeze ocazii, s-a ajuns la 2-1. Apoi noi am avut patru ocazii, dar nu am reuşit să concretizăm niciuna. Am pierdut nemeritat şi ne-a scăpat o ocazie de aur când totul era de partea noastră. Nu pot să le reproşez nimic jucătorilor. Am avut ocazii, dar am pierdut. În această seară nu putem vorbi de ghinion, deoarece ne-am creat ocazii, dar am ratat. Trebuie să remarc şi prestaţia foarter bună a portarului advers", a spus Emery.
Echipa spaniolă FC Valencia a ratat calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, fiind învinsă, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), de formaţia germană Schalke 04, în manşa secundă a optimilor competiţiei. În tur, la Valencia, scorul a fost egal 1-1.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO