- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UNEFS i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa lui Volodimir Platonov
Rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Viorel Cojocaru, i-a acordat, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa omologului său ucrainean, Volodimir Platonov, într-o festivitate la care au participat şi fostele campioane olimpice Andreea Răducan şi Doina Melinte.
Volodimir Mikolaiovich Platonov, 69 de ani, rector al Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Kiev, este unul dintre membrii Comitetului Olimpic Ucrainean, decorat cu ordinul olimpic de către Comitetul Internaţional Olimpic. El s-a făcut remarcat prin numeroasele cărţi scrise despre teoria sportului şi despre fenomenul olimpic.
Platonov a mulţumit universităţii române pentru distincţia primită şi a oferit la rândul lui rectorului Viorel Cojocaru un trofeu cu emblema Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport din Kiev, pe care o conduce. De asemenea, Platonov i-a oferit rectorului UNEFS ultima ediţie a cărţii sale despre problematica sportului olimpic, "o biblie a sportului de performanţă".
Junioarele clubului UNEFS, Teodora Cucu, Mădălina Iacob şi Ana Găucan, au oferit o reprezentaţie de gimnastică ritmică pentru invitaţii ucrainieni, pe melodia Loredanei Groza, Lele, în timp ce alte două sportive ale clubului, Cristina Lăutaru şi Simona Nache, au prezentat exerciţiul "Alb şi Negru", prezentat la mai multe concursuri de specialitate din afara României.
Fosta campioană olimpică Andreea Răducan s-a declarat încântată de prestaţia micilor sportive. "E o mare plăcere să văd aceşti copii, îmi aduc aminte de anii când eram micuţă. Din păcate, eu nu am participat la multe evenimente de acest fel când eram mică, eram axată mai mult spre sportul de performanţă", a spus ea.
Andreea Răducan a menţionat că pentru ea sportul de performanţă se îmbină foarte bine cu mediul academic. "E o legătura foarte strânsă între sportul de performanţă şi o universitate de profil. Învăţăm şi despre teorie în acelaşi timp când practicăm sportul de performanţă. Depinde de fiecare dacă poate să facă faţă ambelor ipostaze. Poate e puţin mai greu să le faci în acelaşi timp pe amândouă şi învăţătura să treacă pe planul doi atunci când faci sport de performanţă, dar depinde de fiecare. Pe mine m-au interesat ambele aspecte", a explicat ea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În 2025, știi ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituția. Vot electronic, direct. În Postul Paștelui vei vota un Președinte Independent!
-
Masacrul din New Orleans, catalogat drept atac terorist; şeful poliţiei confirmă intenţia
-
Franţa îşi pierde influenţa în Africa. Încă o ţară a anunţat retragerea trupelor franceze
-
Transnistria fără căldură şi apă caldă după oprirea gazului rusesc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO