Unii sportivi se gândesc să nu mai participe la JO din cauza violenţelor din Tibet
Unii sportivi celebri se gândesc să renunţe la participarea la Jocurile Olimpice de la Beijing din cauza violenţelor din Tibet, a anunţat Comitetul Olimpic German (DOSB).
Unii sportivi se gândesc să nu mai participe la JO din cauza violenţelor din Tibet
"Multe vedete ale sportului au reţineri în privinţa Jocurilor Olimpice. Unii se gândesc chiar să renunţe la participare", a declarat preşedintele DOSB, Thomas Bach, pentru cotidianul Bild, precizând că datoria sportului este să dea "un semn de pace".
Bach a menţionat că îi înţelege pe sportivii care îşi pun problema renunţării la JO de la Beijing. "Sunt dispus oricând să discut cu fiecare dintre ei. Dacă vor analiza situaţia, vor constata că este preferabil să fie prezenţi la JO decât să rămână în afară", a adăugat Thomas Bach.
Oficialul DOSB a spus că forul german urmăreşte "cu mare atenţie" ce se întâmplă în Tibet. "Cu cât situaţia este mai critică, cu atât este mai important să dai un semn de pace. Noi trebuie să arătăm că este posibilă convieţuirea în pace. Rolul sportului este de a construi poduri, nu ziduri", a precizat Bach.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
"Considerăm că Jocurile Olimpice contribuie la o deschidere a Chinei. Însă noi nu putem să rezolvăm problemele care nu au putut fi rezolvate de generaţii de secretari generali ai ONU", a declarat Thomas Bach.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO