Jucătorii de la Chelsea, victimele unui farsor care le taie chiloţii
„Se întâmplă de aproximativ un an. Când intrăm în vestiar, ne găsim chiloţii cu două bucăţi tăiate din spate, în dreptul feselor. Cred că e unul dintre jucători. Doar ei au acces. Este posibil să păţeşti asta şi de două ori pe săptămână, iar apoi nu ţi se mai întâmplă timp de aproximativ o lună. Am idee cine este, dar nu vreau să acuz pe nimeni fără dovezi clare. Sper să găsesc dovezi în curând, lenjeria intimă de firmă costă o avere”, a declarat Frank Lampard.
O sursă din cadrul clubului londonez a afirmat că la început fotbaliştii s-au amuzat, dar acum sunt supăraţi. „Noi nu prea avem găuri în apărare, astfel că este păcat că nu putem spune acelaşi lucru şi despre chiloţii noştri”, a spus sursa citată.