Universitatea Cluj l-a transferat pe fundaşul italian Nicola Ascoli

Fundaşul stânga italian Nicola Ascoli, proaspăt transferat de Universitatea Cluj, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în cantonamentul echipei din Antalya că vede venirea la Cluj drept o mare provocare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

"Sunt fericit că am semnat cu Universitatea Cluj, o echipă de viitor. Sper să-i mulţumesc pe cei de aici, pe domnul preşedinte, care mi-a arătat că are încredere în mine. Nu cunoşteam foarte multe despre campionatul României, dar am luat această ofertă ca pe o provocare şi sunt mulţumit că am ajuns aici. Am auzit şi de rivalitatea cu CFR Cluj şi sper să-i învingem în campionat", a spus Nicola Ascoli. În cariera sa, Ascoli a bifat 25 de meciuri în Serie A pentru Empoli, iar ultima dată a evolua în Serie B, la Frosinone, formaţie pentru care a jucat 43 de meciuri în ultimii doi ani şi jumătate. Italianul a semnat un contract până în vară, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Finanţatorul "Şepcilor roşii", Florian Walter, a declarat că transferurile la U s-au închis odată cu venirea lui Ascoli. "Putem anunţa că s-a făcut ultimul transfer, odată cu venirea lui Nicola. M-a interesat acest ultim transfer, aveam nevoie de o completare în sistemul de joc pe care l-a gândit Ionuţ. Am rezolvat şi această problemă şi sunt foarte mulţumit de transferurile făcute. Acum 3-4 ani nu puteam să ne atingem de jucători din Italia, acum avem dovada că vin şi italienii încoace", a spus Walter.

Tot duminică, echipa clujeană a anunţat prelungirea contractului atacantului nigerian Nwakaeme Anthony "Tony" pentru următorii trei ani şi jumătate. Nigerianul în vârstă de 21 de ani a fost împrumutat în turul campionatului la formaţia de ligă secundă Arieşul Turda. "Speram să revin cât mai repede de la Turda, iată că s-a întâmplat asta şi nu pot decât să fiu fericit", a spus Tony în cadrul conferinţei de presă. Pentru Arieşul, africanul a înscris de cinci ori în tur.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici