Universitatea Cluj renunţă la trei jucători

Publicat: 30 05. 2011, 13:42
Actualizat: 30 05. 2012, 05:30

Walter a declarat că decizia a fost luată după o discuţie cu antrenorul Ionuţ Badea. „Ne vom despărţi de trei jucători, Delgado, Munteanu, şi Ascoli. Decizia le-a fost comunicată şi lor şi urmează să o anunţăm şi pe site-ul oficial. Le mulţumim pentru tot ce-au făcut pentru echipă”, a spus Walter pentru MEDIAFAX.

Finanţatorul echipei clujene a infirmat zvonurile apărute în presa locală conform cărora U se va despărţi şi de Habib Balde. „Nu se pune problema să renunţăm la Balde, sunt zvonuri fără niciun fel de acoperire. Doar cei trei pe care i-am anunţat ne vor părăsi”, a spus Florian Walter.

Lotul Universităţii Cluj se va reuni pe 13 iunie, la baza sportivă Clujana, echipa urmând să efectueze un cantonament extern în Austria, pe perioada 21 iunie – 7 iulie, la Fieberbrunn.