Ediţia de anul viitor al Australian Open ar putea fi anulată din cauza pandemiei, a spus Craig Tiley, preşedintele Asociaţiei de Tenis.
Tiley spune că cel mai rău scenariu este ca evenimentul să fie anulat, iar, în cel mai bun caz, evenimentul să fie urmărit de fanii australieni ai tenisului.
”Cel mai rău scenariu este să nu avem Australian Open. Cel mai bun scenariu la acest moment este să avem Australian Open doar cu fani australieni”, spune Tiley.
Anul trecut, Novak Djokovic şi-a apărat titlul, învingându-l pe Dominic Thiem, cu scorul de 6-4, 4-6, 2-6, 6-3, 6-4.
Titlul WTA a fost câştigat de Sofia Kenin care a învins-o, în finală, pe Garbine Muguruza, cu 4-6, 6-2, 6-2.