Pacquiao a dominat primele şase runde ale luptei, reuşind să-l pună la podea pe Thurman în prima rundă. Keith Thurman, neînvins până în acest moment, a reuşit să ducă lupta până la capăt, ajungându-se la decizia juriului. Primul jurat a punctat 114-113 pentru Thurman, iar ceilalţi doi au notat 115-112 pentru Pacquiao.
Floyd Mayweather Jr s-a aflat în public, în Grand Garden Arena, urmărindu-şi vechiul rival câştigând un nou titlu.
Senatorul filipinez ar putea să îl înfrunte acum pe Amir Khan, deşi a negat aceste zvonuri răspândite recent de boxerul britanic.
Întâlnirea cu Thurman a fost lupta cu numărul 76 din cariera lui Manny Pacquiao, filipinezul înregistrând doar 7 înfrângeri de-a lungul timpului.