UTA Arad – FC Voluntari 4-3: Spectacol cu şapte goluri, două din ele în prelungirile partidei

Publicat: 18 03. 2024, 20:04
Actualizat: 18 03. 2024, 20:06

Cel mai spectaculos meci al etapei de debut al play out-ului Superligii a adus faţă în faţă două echipe cu obiective diferite. UTA, candidată în sezonul regulat la un loc de play off, îşi propune să câştige play out-ul, în timp ce ilfovenii se luptă pentru evitarea retrogradării.

Cinci din cele şapte goluri au fost marcate cu capul, Machado reuşind o dublă, cu două şuturi din marginea careului, inclusiv golul victoriei gazdelor.

Prima repriză a fost dominată de oaspeţi, care au şi deschis scorul în minutul 28, după ce în prealabil au avut trei ocazii de poartă. Nemec a marcat cu capul de la un metru, după recentrarea cu capul a lui Turda.

Machado a egalat în minutul 38, la patru minute după ce l-a înlocuit pe accidentatul Freitas, cu un şut din marginea careului, deviat uşor de Armaş.

Acelaşi Armaş care a readus oaspeţii în avantaj, cu o lovitură de cap din faţa porţii, din centrarea din corner a lui Andrei, în primul minut suplimentar de joc al primei reprize (1-2, min. 45+1).

La doar cinci minute după pauză, Omondi a marcat al treilea gol cu capul al meciului, restabilind egalitatea (2-2, min. 50).

Cu 10 minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc, Tudorie i-a adus pe arădeni în avantaj pentru prima dată, cu un gol marcat tot cu capul, din faţa porţii, din centrarea de pe flancul stâng venită de la Micovshi (3-2, min. 80).

În cel de al doilea minut suplimentar de joc, Voluntari a egalat prin Merloi, introdus în joc în minutul 88. Acesta a marcat tot cu capul, din centrarea ideală a lui Carnat, în faţa porţii.

Când părea că partida se va încheia cu o remiză, Machado a făcut dubla, în al şaselea minut suplimentar de joc, cu un şut puţin din afara careului, la primul corner al arădenilor din meci.

UTA Arad ajunge astfel la 23 de puncte, pe locul 3 în play out, la egalitate cu FC Hermannstadt, aflată pe 2 şi la un punct de Universitatea Cluj, prima în clasament, cu 24 de puncte.

FC Voluntari rămâne pe penultimul loc, cu 14 puncte, nereuşind să profite de eşecul lui Dinamo, în confruntarea cu FC Hermannstadt.