Prima pagină » Sport » UTA Arad şi FC Voluntari, remiză albă la ultimul meci al anului pe Arena Francisc Neuman

UTA Arad şi FC Voluntari, remiză albă la ultimul meci al anului pe Arena Francisc Neuman

UTA Arad şi FC Voluntari au încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul din etapa a 11-a a Superligii, după un meci dominat teritorial de gazde, dar în care un singur şut a prins cadrul porţii.
UTA Arad şi FC Voluntari, remiză albă la ultimul meci al anului pe Arena Francisc Neuman
Rafael Hekman
30 sept. 2023, 16:59, Sport

Prima repriză a consemnat un total de 9 cornere, care nu au adus însă nici o ocazie demnă de remarcat. Singurul şut pe cadrul porţii i-a aparţinut lui Micovski, care nu a reuşit să-l învingă pe Jesus Fernandez.

După pauză, Voluntari a cedat posesia, dar gazdele nu au reuşit să fie periculoase. Fabry a avut cele mai iportante acţiuni la poarta lui Fernandez, dar şuturile sale din debutul reprizei şi din ultimul minut suplimentar de joc nu au nimerit ţinta.

UTA Arad e pe loc de baraj (14), cu 9 puncte, în timp ce FC Voluntari e pe 12, cu 11 puncte.

Arena Francisc Neuman a fost gazdă pentru UTA Arad ultima oară în acest an. Gazonul urmează a fi schimbat, iar Bătrâna Doamnă va disputa meciurile de pe teren propriu la Oradea.