Nica: Sunt consternat, e incredibil ce se întâmplă

Publicat: 13 04. 2009, 15:48
Actualizat: 06 11. 2012, 09:18

"Sunt consternat, e incredibil ce se întâmplă. E o acuzaţie destul de gravă, eu nu am fost înştiinţat. Sunt liber, încă nu am primit niciun semnal. Am înţeles că e venită pe axa lui FC Argeş. Eu nu am arbitrat FC Argeş deloc anul ăsta, nu am nicio legătură", a spus Nica.

Într-o conferinţă de presă suţinută la Ploieşti, Nica a afirmat că este vorba despre o confuzie implicarea numelui său în cazul Penescu. "Dacă îmi aduc bine aminte ultimul meci arbitrat al lui FC Argeş a fost acum doi ani şi jumătate prin Liga a II-a. Cred în continuare că este o confuzie, este o greşeală, eu sunt arbitru cu o carieră internaţională pe care dumneavostră o ştiţi şi am fost şi sunt apreciat pentru această carieră. Eu nu am avut şi nu am astfel de probleme, astfel că acuzaţiile de luare de mită nu mă privesc. Nu este posibil să-mi fie terfelit astfel numele şi o să acţionez în judecată pe cei care au aruncat cu noroi într-o carieră de arbitru ca a mea", a afirmat Cristian Nica.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi mai mulţi arbitri sunt vizaţi de DNA pentru fapte de dare şi luare de mită, banii daţi de Penescu arbitrilor fiind de aproximativ 125.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.